Perchezitii de amplaore în județul Prahova, unde aproximativ 130 de polițiști au descins în forță la 33 de adrese din municipiul Ploiești și alte 15 localități, într-o acțiune pentru combaterea deținerii ilegale de arme neletale.

Operațiunea, coordonată de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Prahova, vizează persoane bănuite că, din 2023 până în prezent, ar fi deținut fără autorizație arme neletale de tir sportiv, cu aer comprimat – arme care, deși nu sunt letale, sunt supuse regimului de autorizare conform legii.

Au fost vizate imobile din localități precum Băicoi, Berceni, Păulești, Poienarii Burchii, Valea Doftanei, Comarnic, Vălenii de Munte sau Drajna. În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat 17 arme neletale – 14 cu țeavă lungă și 3 cu țeavă scurtă – toate deținute ilegal.

La sediul Poliției au fost conduse 30 de persoane pentru audieri, urmând ca în funcție de concluziile anchetei să fie dispuse măsuri legale.

Deși armele confiscate sunt clasificate ca neletale, ele pot cauza răniri grave și, în mâinile nepotrivite, pot reprezenta un pericol major pentru siguranța publică. În acest context, autoritățile anunță că acțiunile vor continua, sub umbrela unui plan de acțiune național, pentru a reduce riscul de folosire abuzivă a acestor echipamente.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.