Meteorologii anunță averse, descărcări electrice, vânt puternic și temperaturi deosebit de scăzute până marți dimineață/ Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 11 și 21 de grade, iar minimele între 2 și 12 grade. La munte, se va depune strat de zăpadă!

Conform ANM, până marți, ora 10:00, se vor semnala averse pe arii extinse în vestul, nordul și centrul țării, dar și local în restul regiunilor. Vor fi și descărcări electrice, iar în intervale scurte sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 15–25 l/mp, iar pe arii restrânse, peste 35–40 l/mp.

La altitudini mai mari de 1500 m, în special la munte, precipitațiile vor fi mixte, cu lapoviță și ninsoare, formându-se local un strat de zăpadă de 5–10 cm.

Vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze de 40–60 km/h, iar la munte vor fi și peste 80–90 km/h.

Vremea va fi mult mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă, cu temperaturi sub mediile multianuale, mai ales sâmbătă în toată țara și apoi în regiunile Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Moldova.

Pentru ziua de sâmbătă, ANM a emis o avertizare cod galben de vânt puternic. În jumătatea de sud a Olteniei, Munteniei și Dobrogei, precum și după-amiaza și seara în Banat și Crișana, vântul va sufla cu intensificări de 50–60 km/h.