Primăria Municipiului București anunță redeschiderea activităților de agrement pe lacul Herăstrău, începând de joi, 16 mai
Activitățile vor avea loc la Debarcaderul Central ALPAB, situat în Parcul Regele Mihai I, zona Berăria H, și vor fi disponibile pe toată durata sezonului cald. Bucureștenii și turiștii se vor putea bucura de plimbări cu vaporașul, barca sau hidrobicicleta, într-un cadru relaxant.
De la Debarcaderul Central Herăstrău – Miorița, se vor organiza plimbări cu vaporașul de aproximativ 25 de minute, traversări ale lacului, precum și închirieri de bărci și hidrobiclete, valabile pentru o oră.


De asemenea, Debarcaderul Garofița oferă traversări rapide ale lacului, cu o durată de aproximativ 5 minute. Programul de funcționare este zilnic, între orele 09:00 și 19:00 pentru cursele cu vaporașul, și între 09:00 și 18:00 pentru închirieri de bărci și hidrobiciclete. Informații suplimentare despre program, curse și tarife pot fi consultate pe site-ul oficial ALPAB: alpab.ro/servicii-agrement.