Pompierii intervin sâmbătă pentru stingerea unui incendiu de proporții izbucnit la deșeuri menajere depozitate în curtea unui centru comercial din municipiul Arad, aflat în renovare. Flăcările s-au propagat rapid și au ajuns și în interiorul clădirii.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, incendiul se manifestă violent, fiind nevoie de intervenția a 6 autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenții la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.

Pentru eficientizarea intervenției, pompierii arădeni au fost sprijiniți de colegii de la ISU Timiș, care au trimis în sprijin două cisterne de 30.000 litri și o autospecială de stingere.

Pentru protecția populației aflate în apropierea zonei afectate de incendiu, autoritățile au transmis un mesaj de avertizare prin sistemul Ro-Alert.

Din primele informații, nu au fost raportate victime.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.