Joi seară, dumul alb care a ieșit deasupra Capelei Sixtine a anunțat alegerea unui nou Suveran Pontif, un moment istoric aclamat cu entuziasm de mii de credincioși adunați în Piața Sfântul Petru.
După mai multe runde de vot, cardinalii reuniți în conclav la Vatican au decis, iar simbolul tradițional – fumul alb – a confirmat că Biserica Catolică are un nou Papă. Clopotele Bazilicii Sfântul Petru au răsunat îndelung, completând atmosfera solemnă și emoționantă din centrul spiritual al lumii catolice.
Conform procedurii, cardinalul protodiacon Dominique Mamberti urmează să rostească celebra formulă „Habemus Papam!”, anunțând numele noului Papă și numele pontifical pe care acesta l-a ales. În scurt timp, noul lider al Bisericii Catolice va apărea la balconul Bazilicii Sfântul Petru pentru a oferi prima sa binecuvântare apostolică.
După acceptarea alegerii, noul Papă a fost condus în „Camera Lacrimilor” pentru a îmbrăca veșmintele papale, un spațiu încărcat de simbolism unde fiecare nou pontif se pregătește sufletește pentru misiunea spirituală uriașă ce îl așteaptă. Alegerea sa vine într-un moment complex pentru Vatican și întreaga lume, în care provocările sociale, religioase și geopolitice sunt tot mai accentuate.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews