Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a subliniat că toate documentele relevante privind anularea alegerilor de anul trecut au fost deja desecretizate şi că subiectul este folosit în campania electorală pentru a câştiga voturi. El a precizat că nu există alte informaţii ascunse care să schimbe concluziile luate la acel moment.

Într-o intervenţie la Prima TV, Ilie Bolojan a afirmat că documentele prezentate în şedinţa CSAT privind anularea alegerilor au fost complet desecretizate. Acesta a adăugat că, deşi la Palatul Cotroceni se primesc constant rapoarte despre diferite situaţii, acestea nu justifică alte desecretizări în lipsa unei relevanţe directe pentru subiect.

„Documentele care au fost pe ordinea de zi a şedinţei CSAT au fost desecretizate total”, a spus Bolojan, menţionând că viitorul preşedinte poate solicita toate informările ulterioare pentru a verifica situaţia.

Bolojan a explicat că dezbaterea pe tema desecretizării este alimentată artificial de candidaţi în campanie. „E o temă pentru campanie. Decizia de anulare a alegerilor nu a fost una dorită de nicio ţară, nici de România. E o decizie care naşte rezerve şi suspiciuni, iar candidaţii speculează aceste sentimente”, a afirmat preşedintele interimar.

Anterior, Bolojan a declarat, în 8 aprilie, că toate documentele înaintate CSAT privind anularea alegerilor din 2024 au fost făcute publice.

Tema desecretizării a fost readusă în discuţie de candidatul AUR, George Simion, care a promis că, dacă va ajunge preşedinte, va desecretiza complet dosarul anulării alegerilor şi interzicerii candidaturii lui Călin Georgescu.


Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.