Compania Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile” (ACN) intenţionează să investească 123,21 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru modernizarea fronturilor de aşteptare amonte şi aval ale Portului Medgidia. Proiectul, propus spre aprobare de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, are o durată de execuţie estimată la 12 luni.

Potrivit notei de fundamentare publicate, investiția este parte a proiectului transnaţional FAIRway Danube II, finanțat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei. Astfel, fondurile vor proveni atât din surse externe nerambursabile, cât și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Deși în prezent fronturile respective sunt utilizate doar pentru operațiuni tehnice (formare sau desfacere a convoaielor), starea lor actuală nu permite acostarea în condiții de siguranță. Elementele structurale — Duc D’Albi, pasarelele, bolarzii și balustradele — sunt degradate sau prăbușite, iar lipsa iluminatului, a alimentării cu energie electrică și a împrejmuirii corespunzătoare ridică probleme majore de securitate.

O expertiză tehnică realizată în 2024 a confirmat necesitatea intervenției urgente pentru a reda fronturilor de aşteptare funcționalitatea deplină.

Printre lucrările planificate se numără:

  • Reabilitarea suprastructurii şi infrastructurii hidrotehnice;
  • Reconstrucția pasarelelor pietonale și a scărilor de acces;
  • Montarea de amortizori de acostare și bolarzi noi;
  • Iluminarea zonelor de acostare și introducerea de surse de alimentare electrică pentru nave;
  • Construirea unui gard de protecţie la frontul amonte.

Portul Medgidia, amplasat strategic pe Canalul Dunăre – Marea Neagră, joacă un rol important în tranzitul naval din zonă.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews