Un tânăr motociclist în vârstă de 25 de ani a fost lovit de fulger, luni seară, în localitatea Pianu de Sus, judeţul Alba. Victima a intrat în stop cardio-respirator, fiind găsită inconştientă de echipajele medicale. Din fericire, manevrele de resuscitare au avut succes.
Incidentul s-a produs în contextul unei furtuni puternice care s-a abătut asupra zonei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, intervenţia a fost realizată de echipajele SMURD Sebeş şi SMURD TIM Alba, care au ajuns rapid la faţa locului pentru a acorda primul ajutor.
„Victima, un bărbat în vârstă de 25 de ani, a fost găsită în stop cardio-respirator. Echipajele au efectuat manevre de resuscitare, la care pacientul a răspuns pozitiv. Acesta urmează să fie transportat la spital pentru îngrijiri suplimentare”, au transmis reprezentanţii ISU Alba.
Autorităţile continuă verificările pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs incidentul, iar tânărul este acum în grija medicilor, starea sa fiind monitorizată în permanenţă.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.