Președintele interimar Ilie Bolojan consideră că, după succesul deschiderii grădinilor Palatului Cotroceni pentru public, și curtea Palatului Parlamentului ar trebui pusă la dispoziția bucureștenilor și a vizitatorilor din alte orașe/ El subliniază că o astfel de măsură nu ar fi una populistă, ci un gest firesc de respect față de cetățeni!
„Cred că și în jurul Parlamentului se poate lua o astfel de decizie, astfel încât aceste spații să fie accesibile oamenilor. Nu din dorința de a da bine, nu ca un gest de imagine, ci ca o formă minimă de recâștigare a încrederii. Este o chestiune de normalitate”, a declarat Bolojan miercuri seară, în cadrul podcastului Friendly Fire.
El a precizat că, în luna martie, în primele două weekenduri în care Palatul Cotroceni a fost deschis publicului, peste 40.000 de persoane au vizitat curțile, grădinile și interiorul clădirii.
„Românii au fost curioși să vadă cum arată palatul. Gândiți-vă că sunt 18 hectare de parc care, în fiecare weekend, sunt la dispoziția bucureștenilor. Am primit mesaje de la oameni care au crescut în zonă și mi-au spus că nu știau de existența acestui spațiu verde, pentru că accesul a fost mereu restricționat. Cred că este un gest de minim respect față de oameni. Este important ca, la final de săptămână, copiii să-i vadă pe militarii Armatei Române și să se bucure de acest parc, creat prin munca românilor”, a mai spus Bolojan.