Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, în această dimineață, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulația oprită din cauza unor evenimente rutiere sau a condițiilor meteo nefavorabile.
Totuși, traficul rutier se desfășoară cu dificultate în mai multe zone din țară, în special din cauza ceții dense care reduce vizibilitatea sub 200 de metri, iar izolat chiar sub 50 de metri, în județele Ialomița, Prahova, Buzău, Călărași, Ilfov și Dâmbovița. De asemenea, pe fondul temperaturilor scăzute, există posibilitatea formării poleiului.
Pe principalele artere rutiere – autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, dar și pe DN1 Ploiești – Brașov – se circulă pe un carosabil parțial umed, în condiții bune de vizibilitate și cu valori normale de trafic.
În schimb, aglomerație este raportată pe sensul de intrare în București al autostrăzii A1, dar și pe Centura Capitalei, în special în zonele Chiajna, Domnești, Bragadiru și Pantelimon.
Recomandările poliției: șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum, să păstreze distanța față de vehiculul din față, să folosească luminile corespunzător și să evite manevrele bruște sau riscante, mai ales în condiții de ceață și trafic intens.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews