Pensionarii cu venituri mai mici de 2.574 de lei vor primi un sprijin financiar de 400 de lei începând cu prima zi lucrătoare a lunii aprilie, a anunțat Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). Ajutorul se acordă în două tranșe, în aprilie și decembrie, conform Ordonanței 12/2025.
Taloanele de plată au fost deja tipărite și expediate către Poșta Română, astfel încât beneficiarii să își primească banii înainte de sărbători. Impactul financiar al acestei măsuri este de 2,1 miliarde de lei, iar numărul total de beneficiari depășește 2,5 milioane de persoane.
Sprijinul nu influențează plafonul pentru medicamentele compensate, astfel că pensionarii vor continua să beneficieze de reducerea de 90% la prețul acestora. De asemenea, măsura se aplică și pensionarilor care locuiesc în străinătate, 86.000 de persoane urmând să primească acest ajutor.
Cea de-a doua tranșă de 400 de lei va fi plătită în luna decembrie, înainte de sărbătorile de iarnă.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.