Un incendiu a izbucnit vineri seară la subsolul unui bloc cu 9 etaje situat pe strada Nicolae Table din nordul municipiului Timișoara, provocând degajări mari de fum și mobilizând mai multe echipaje de pompieri.
Potrivit ISU Timiș, la fața locului au intervenit rapid patru autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și două ambulanțe SAJ.
La sosire, pompierii au constatat că incendiul se manifesta cu putere la nivelul subsolului, însă nu s-au înregistrat victime până la acest moment. Din bloc au fost evacuate sau s-au autoevacuat aproximativ 40 de persoane, iar trei animale de companie au fost salvate.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.