O tragedie deosebit de gravă s-a petrecut luni seară, pe autostrada A3, aproape de București. Un pieton a fost lovit de o mașină și aruncat în alte două autoturisme care circulau pe același sens. Din păcate, impactul a fost fatal, iar victima și-a pierdut viața pe loc.
Accidentul s-a produs la kilometrul 10, în zona localității Voluntari, județul Ilfov. Poliția și echipajele de intervenție au ajuns rapid la fața locului, însă nu au mai putut face nimic pentru bărbat. Deocamdată, nu se știe cum a ajuns pietonul pe autostradă, unde circulația pietonilor este interzisă.
Autoritățile fac cercetări pentru a stabili toate împrejurările acestui accident șocant. Circulația în zonă a fost îngreunată timp de mai multe ore.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.