Polițiștii Capitalei au efectuat o percheziție domiciliară în municipiul București, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, cu un prejudiciu estimat la 50.000 de euro.
Ancheta a fost declanșată în urma unei sesizări primite la 112, pe 25 februarie 2025, din partea unui bărbat care a reclamat că, în perioada 14-21 februarie, din locuința sa situată în Sectorul 1 i-a fost sustrasă o cutie de valori ce conținea sume de bani în lei și valută, precum și bijuterii în valoare de aproximativ 40.000 de euro. Printre obiectele furate se numără mai multe lănțișoare, peste zece brățări și aproximativ zece perechi de cercei.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că furtul ar fi fost comis de un bărbat care presta servicii de montaj și asamblare de mobilă și care este cunoscut cu preocupări infracționale. Astfel, pe 5 martie 2025, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, fiind ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.
Bănuitul a fost depistat și condus la audieri, iar polițiștii urmează să stabilească măsurile legale care se impun. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.