Un copil în vârstă de cinci ani din localitatea Uricani, județul Hunedoara, a murit săptămâna aceasta din cauza meningitei meningococice. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara a informat medicii de familie, iar contacții copilului au primit tratament preventiv, având în vedere că micuțul a frecventat recent grădinița. Primăria Uricani a fost solicitată să efectueze dezinfecția unității de învățământ.

„Am fost anunțați în data de 27 februarie, de către Centrul Regional de Boli Transmisibile, despre decesul unui copil, într-un spital din Timișoara, diagnosticul fiind de meningită meningococică. Colegii de la Compartimentul de Epidemiologie au aplicat metodologia de supraveghere și control a bolii meningococice”, a declarat duminică medicul Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara.

Potrivit protocolului sanitar, toți medicii de familie din zonă au fost anunțați, iar unitatea de învățământ a fost informată cu privire la măsurile necesare. De asemenea, persoanele care au intrat în contact cu copilul au primit tratament preventiv, atât adulții, cât și copiii, întrucât vaccinarea nu este recomandată în astfel de cazuri.

Autoritățile locale au dispus efectuarea dezinfecției în grădiniță pentru a preveni orice posibilă răspândire a infecției.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.