Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă că, din informaţiile pe care le are, preşedintele demisionar Klaus Iohannis va solicita o locuinţă la care are dreptul, în calitate de fost şef de stat, dar că aceasta nu va fi locuinţa din cartierul Primăverii despre care s-a vehiculat în spaţiul public că ar fi pregătită pentru Iohannis şi în care s-ar fi investit mai multe milioane de euro.
Tanczos Barna a declarat marți seară, la Euronews România, că decizia a fost luată inclusiv de fostul președinte, iar acesta va alege o altă locuință. Ministrul Finanțelor nu a oferit detalii despre imobilul pe care Iohannis îl va solicita, precizând că nu este o chestiune care să îl intereseze.
Întrebat despre speculațiile conform cărora, dacă ar fi fost suspendat prin referendum, Klaus Iohannis ar fi pierdut privilegiile oferite foștilor președinți, Tanczos Barna a spus că nu crede că acest lucru l-ar fi afectat și că nu a analizat aspectele juridice ale situației.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.