Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Germania, unde, până vineri seară, sunt organizate greve care vor afecta transportul aerian pe aeroporturile din München și Hamburg.

MAE informează că, începând de joi și până vineri, ora 24:00, personalul de la sol și personalul de securitate aeroportuară ale companiei Lufthansa vor fi în grevă, ceea ce va cauza perturbări în programul curselor aeriene operate pe aceste aeroporturi.

Pentru informații actualizate, pasagerii pot consulta paginile oficiale ale aeroporturilor din München (munich-airport.de) și Hamburg (hamburg.de/flughafen).

Cetățenii români care se confruntă cu dificultăți pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon:

  • Ambasada României la Berlin: +493021239555, +493021239514, +493021239516
  • Consulatul General al României la München: +4989553307, +498998106143
  • Telefoane de permanență:
    • Berlin: +491601579938
    • München: +491602087789

Pentru mai multe informații și actualizări, se recomandă consultarea paginilor oficiale ale misiunilor diplomatice românești: berlin.mae.ro, munchen.mae.ro și mae.ro.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.