Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale, susține că are încredere în sondajul care îl plasează pe locul doi, după Călin Georgescu, în preferințele alegătorilor. Acesta consideră că lipsa altor sondaje publicate de competitorii săi întărește veridicitatea cifrelor prezentate de el.
„Eu cred în cifre. Am avut de-a lungul timpului sondaje care s-au dovedit a fi reale, ultimele la alegerile locale din București. Cele pe care noi le-am comunicat și le-am comandat au fost foarte aproape de realitate. De asemenea, cred în acest sondaj. Dar asta este cu 65 de zile înainte de alegeri. Ce se va întâmpla ulterior o să vedem. Și ziua de azi (în care Călin Georgescu a fost inculpat – n.r.) evident că o să aibă un efect”, a declarat Nicușor Dan miercuri seară, la B1 TV.
Întrebat dacă dosarul penal al lui Călin Georgescu îi va afecta acestuia șansele electorale, Nicușor Dan a răspuns că este dificil de anticipat impactul. „Ar trebui să vedem în sondajele următoare. Ce pot eu să remarc: la fel ca întrebarea cu panourile, de ce mi-am pus panouri și n-are nimeni? De ce nu publică nimeni? Că toată lumea face sondaje, dar nu publică nimeni altcineva dintre competitorii electorali, ceea ce, în opinia mea, întărește cu atât mai mult veridicitatea sondajului pe care l-am prezentat”, a adăugat el.
Nicușor Dan a prezentat, marți, datele unui sondaj realizat de AtlasIntel, care îl poziționează pe locul doi, cu 25,4%, după Călin Georgescu, care ar avea 38,4%. Pe locul trei s-ar clasa Crin Antonescu, cu 15,8%, în timp ce Elena Lasconi ar fi pe locul cinci, după Victor Ponta.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.