Ioana și Andrei Badea, doi membri ai Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab“ Ploiești, sunt un exemplu de echilibru între viața personală și profesională. După patru ani de relație, cei doi și-au spus „da” în fața altarului, iar acum se pregătesc pentru un nou rol important: acela de părinți.
Povestea lor de dragoste a început în urmă cu patru ani, când s-au cunoscut într-un anturaj de prieteni. Cu timpul, prietenia lor a evoluat în iubire, iar, în 2022, Ioana a devenit ofițer specialist în cadrul aceleași unități de jandarmi. A fost momentul în care, pentru prima dată, cei doi au depus jurământul față de patrie, un moment de mare încărcătură emoțională.
În septembrie 2023, Andrei a cerut-o de soție pe Ioana într-un cadru romantic pe o plajă din Grecia, iar un an mai târziu, au oficializat relația în fața celor dragi. În acest an, vor deveni părinți, iar bucuria lor continuă să crească.
Viața lor de zi cu zi este marcată de un echilibru delicat între serviciu și acasă, unde își împărtășesc experiențele de la muncă. Chimia dintre ei este clară, iar pasiunea pentru carierele lor nu face decât să le întărească legătura.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.