Un jaf a avut loc în noaptea de 23 spre 24 ianuarie la o sală de jocuri din comuna Ciurea, județul Iași. Hoții au sustras o casetă de valori în care se aflau 25.000 de lei, care a fost ulterior găsită abandonată, informează Poliția județeană Iași.

Polițiștii au fost sesizați vineri dimineață cu privire la furtul petrecut în afara programului de lucru al sălii de jocuri. Caseta de valori a fost găsită golită, iar autorii furtului sunt în continuare căutați.

„Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în noaptea de 23 spre 24 ianuarie, în afara programului de lucru, din sala de jocuri ar fi fost sustrasă o casetă de valori care ar fi conținut aproximativ 25.000 de lei. Ulterior, caseta de valori ar fi fost golită și abandonată”, precizează Poliția Iași în comunicat.

A fost deschis un dosar penal pentru furt calificat, iar ancheta continuă pentru identificarea făptașilor.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.