Astăzi, 18 decembrie, în apropierea sărbătorilor, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști ai Secției nr.1 Ploiești, s-au aflat printre cetățenii din municipiul Ploiești pentru ca aceștia să aibă parte de sărbători în siguranță.
”Sărbători în siguranță” este o campanie de prevenire a infracțiunilor și victimizării pe perioada sărbătorilor de iarnă.
Astfel, în intervalul orar 10:30 – 12:00, au purtat discuții cu cetățenii din zona Halelor Centrale Ploiești, în care au fost abordate mai multe subiecte de interes, cel mai important fiind acela al necesității cunoașterii de către populație a faptului că articolele pirotehnice pot reprezenta un pericol foarte mare dacă sunt utilizate de persoane neautorizate sau în mod necorespunzător. Acestea pot conduce chiar la vătămări grave.
Persoanelor în vârstă le-au fost oferite sfaturi cu privire la prevenirea infracţiunilor de furt din locuinţe, prin împrietenire, precum şi prevenirea înşelăciunilor folosind nume sau calități mincinoase. Acestora li s-au amintit principalele moduri de operare folosite de infractori, dar şi măsurile de autoprotecţie pe care trebuie să le adopte.
De asemenea, cetățenii au fost informați despre faptul că foarte ușor pot deveni victime ale infracțiunilor de furturi din buzunare și din autovehicule, fiind avertizați cu privire la necesitatea supravegherii banilor și bunurilor pe care le au asupra lor, mai ales atunci când se deplasează cu mijloace de transport în comun, când merg la cumpărături sau frecventează alte locuri aglomerate.
Un alt subiect important și de actualitate care a fost abordat de polițiști a fost acela al fraudelor informatice prin intermediul platformelor electronice de comerț. S-a insistat pe necesitatea discreției în privința datelor personale, în special cele referitoare la contul bancar, prudență maximă în efectuarea cumpărăturilor online și a investițiilor în care li se promit câștiguri de câteva ori mai mari decât investiția inițială, având în vedere Campania de prevenire a fraudelor informatice care au ca mod de operare investițiile online în acțiuni / criptomonede.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews