Potrivit ONG-ului Transport & Environment, operatorul italian Trenitalia a fost desemnat cea mai bună companie feroviară din Europa, obținând un scor de 7,7 din 10. La polul opus, Eurostar, operatorul trenurilor de mare viteză care leagă Londra de Paris prin tunelul de sub Canalul Mânecii, s-a clasat pe ultimul loc. Clasamentul, realizat pe baza evaluării a 27 de companii după criterii diverse, a fost anunțat de AFP, citând AGERPRES.
În clasament, Trenitalia este urmată de operatorul elvețian SBB și compania cehă RegioJet. Pe poziția a patra se află operatorul austriac ÖBB, urmat de grupul francez SNCF. Următoarele locuri sunt ocupate, în ordine, de CD, Renfe, Italo, VR, SJ și CFR, care a obținut un scor total de 6,1.
În comparație, Deutsche Bahn, cel mai mare operator feroviar din Europa, se află abia pe locul 16, fiind urmat de operatorul maghiar MAV, în timp ce operatorul polonez PKP ocupă poziția a 13-a.
Prima concluzie a studiului T&E: „preţul ridicat nu garantează şi calitatea serviciului”. O dovadă este Eurostar care practică preţuri de două ori mai mari decât media europeană şi se situează pe locul 27, ultimul în clasamentul T&E. Potrivit autorilor studiului, o fiabilitate sub medie (14 din 27), absenţa opţiunilor de îmbarcare pentru biciclete şi performanţe puţin peste medie nu compensează preţurile ridicate practicate de Eurostar.
„O dezvoltare a concurenţei pe liniile Eurostar, prin intrarea altor operatori feroviari, ar putea să forţeze compania să îşi reducă preţurile”, susţine Victor Thévenet, coordonatorul studiului.
În schimb, Trenitalia şi compania austriacă ÖBB oferă cel mai bun raport calitate-preţ din Europa, susţine Transport & Environment.
ONG-ul a evaluat o serie de opt criterii pentru a realiza acest clasament al companiilor feroviare cu privire la legăturile lor pe distanţe medii şi luni, cel mai important criteriu fiind preţul. De asemenea, au fost luate în calcul fiabilitatea, reducerile disponibile, politicile de despăgubiri în caz de întârzieri, experienţa călătorilor, dacă oferă sau nu curse de noapte şi dacă există locuri pentru biciclete.
Trenitalia se diferenţiază în funcţie de experienţa călătorului
„Trenitalia se diferenţiază în funcţie de experienţa călătorului, SBB este cel mai punctual operator din Europa, iar RegioJet are cele mai accesibile bilete”, susţine T&E.
ONG-ul subliniază că toate companiile feroviare ar trebui să îşi îmbunătăţească punctualitatea. „Doar 11 dintre cei 27 de operatori au o punctualitate mai mare de 80%”, subliniază Victor Thévenet. După acest indicator, SNCF se situează pe locul 11, iar Deutsche Bahn, cel mai mare operator feroviar din Europa, se clasează pe locul 25.
Transport & Environment a făcut de asemenea un apel către state să investească în reţelele feroviare pentru a îmbunătăţi fiabilitatea circulaţiei şi a scădea tarifele de utilizare a infrastructurii feroviare, pentru a putea diminua preţul biletelor. Aceste tarife sunt foarte mari în Franţa, spre deosebire de Italia, unde statul a investit foarte mult în întreţinerea infrastructurii şi garantarea preţurilor moderate.
Acelaşi ONG invită operatorii feroviari să se inspire din cele mai bune practici. De exemplu, operatorii feroviari din Marea Britanie, care sunt printre cei cu cele mai mari preţuri de pe continent, oferă în schimb posibilitatea de rambursare „începând de la 15 minte de întârzieri şi o rambursare integrală pentru o oră de întârziere”, subliniază T&E. O astfel de practică ar încuraja şi mai mult călătorii să opteze pentru tren, crede T&E.