sursă foto Gandul.info

Doar 41% dintre companii au implementat planuri pentru gestionarea riscurilor climatice, potrivit raportului EY 2024 Global Climate Action Barometer. Studiul dezvăluie o lipsă generalizată de angajamente financiare și măsuri pentru atingerea obiectivelor de mediu stabilite prin Acordul de la Paris.

Majoritatea firmelor nu și-au asumat investiții pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, doar 4% raportând cheltuieli operaționale și 17% cheltuieli de capital dedicate. În rândul companiilor cu emisii mari, doar 8% în China și 32% în SUA au planuri de tranziție, comparativ cu 66% în Marea Britanie și 59% în Europa, unde reglementările au stimulat adoptarea acestor măsuri.

Barometrul EY atribuie un scor de calitate raportărilor climatice, care, deși au crescut ca acoperire (94% în 2024 față de 90% în 2023), rămân scăzute la nivel de detaliu (54%). Regiunile cu cele mai bune performanțe includ Marea Britanie (69%) și Europa de Sud (61%), în timp ce Orientul Mijlociu rămâne la coada clasamentului (29%).

Conform raportului, majoritatea companiilor prioritizează obiective pe termen scurt, precum eficiența energetică, dar evită măsuri complexe, cum ar fi reducerea emisiilor indirecte din lanțurile valorice (Scop 3). Lipsa unor strategii coerente și a unor angajamente financiare solide subminează eforturile de limitare a creșterii temperaturii globale sub 1,5°C.

EY recomandă companiilor să adopte planuri bazate pe știință, să reflecte riscurile climatice în rapoartele financiare și să coopereze transsectorial pentru a accelera tranziția către o economie cu emisii reduse. Raportul, aflat la a șasea ediție, a analizat datele a peste 1.400 de companii din 51 de țări.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews