În această dimineață, efectivele Ministerului Afacerilor Interne, care au asigurat, pe parcursul nopții, măsurile de protecție a celor peste 624 de secții de votare, constituite la nivelul județului Prahova, le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot, cu sigiliile intacte.
La acest moment, procesul de vot a început în întreag județul.
În ultimele 24 de ore, nu au fost primite sesizări de incidente electorale.
Pentru astăzi la nivelul MAI au fost luate măsuri pentru ca procesul de votare să se desfășoare fără probleme din punct de vedere al ordinii publice, așa cum și pe timpul campaniei electorale, datorită bunei organizări și a mobilizării efectivelor implicate, a fost menținut un climat normal de legalitate și siguranță publică.
La nivelul județului sunt mobilizați aproximativ 2.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și lucrători de la alte structuri.
Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a cerut efectivelor imparțialitate și respectarea cu strictețe a normelor legale în îndeplinirea misiunilor de astăzi, mai ales, în ceea ce privește verificările privind posibilele incidente electorale, indiferent de persoanele implicate.