„Va fi nevoie de o nouă strategie europeană în privinţa Ucrainei, transmite premierul maghiar Viktor Orbán, informează MTI, potrivit Rador Radio România.
Premierul ungar a declarat, într-un discurs susținut miercuri la Consiliul Turcic, că victoria republicanilor în Statele Unite, anunțată marți noapte, impune o nouă strategie europeană în privința Ucrainei.
Viktor Orbán a subliniat în discursul său că victoria republicanilor în America „ne ridică nouă, liderilor europeni, întrebarea” dacă Europa va putea susține de una singură sprijinul militar și financiar acordat Ucrainei.
„În acest sens există îndoieli serioase, astfel că avem nevoie de o nouă strategie europeană”, a subliniat premierul ungar, adăugând că, primii pași în acest sens ar putea fi făcuți joi, la Budapesta, în cadrul summitului liderilor europeni.
Prim-ministrul ungar a adăugat că Budapesta va găzdui cel mai mare eveniment diplomatic din istoria Ungariei, la care sunt așteptați 47 de șefi de stat și de guvern.
În opinia sa, cea mai dificilă problemă care trebuie abordată este situaţia împrumutului de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, care a fost decis anterior de Grupul celor Șapte (G7) și urmează să fie finanțat în comun de Uniunea Europeană și Statele Unite.