Castrul roman de la Porolissum a găzduit sâmbătă cea de-a doua ediție a competiției de alergare montană „Semimaraton Porolissum”, la care au participat circa 500 de alergători de toate vârstele din România, Republica Moldova, Franța și Italia, informează Agerpres. Evenimentul, organizat de Asociația CS Todo Run Zalău, la inițiativa atletei Paula Todoran, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Țara Silvaniei, a inclus trei probe: „Semimaraton Porolissum” de 23 km, „Cursa Salamandrelor” de 12 km și „Turul Santinelelor” de 1,6 km, destinată tuturor vârstelor.

Paula Todoran a remarcat succesul ediției, care a atras cu 100 de participanți mai mult decât în anul precedent, menționând că obiectivul principal a fost promovarea alergării în rândul copiilor. La finalul competiției, toți participanții, inclusiv cei mai tineri, au primit premii și cadouri surpriză. Câștigătorii curselor principale au fost recompensați cu premii în bani și cadouri oferite de sponsori.

„Semimaratonul Porolissum reprezintă pasiunea pentru alergare și dorim să continuăm această inițiativă cu sufletul, pentru a crea o comunitate activă de iubitori ai sportului”, a declarat Paula Todoran.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews