Spitalul de Psihiatrie Ștei din județul Bihor, care are peste 300 de pacienți internați, se confruntă cu acuzații extrem de grave după ce un raport al Consiliului de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități a dezvăluit tratamente inumane și abuzuri comise asupra bolnavilor. Potrivit raportului, pacienții au fost torturați cu un aparat de electroșocuri, trăiesc în condiții mizere și au primit alimente expirate, relatează Observator.

Raportul menționează că pacienții au fost bătuți, agresați fizic și verbal, și electrocutați cu un aparat de electroșocuri găsit în salonul nr. 1 al secției de Psihiatrie. Conform autorilor raportului, unii pacienți prezentau semne vizibile ale acestui tratament, iar informațiile au fost transmise autorităților competente. Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș a deschis un dosar penal pentru cinci infracțiuni de loviri sau alte violențe, investigația desfășurându-se in rem, fără acuzații asupra unor persoane specifice până în prezent.

Managerul spitalului, Horia Miara, a explicat că aparatul de electroșocuri ar fi fost adus de un angajat, sub pretextul că ar fi fost folosit pe post de lanternă. În urma investigației, cinci pacienți au fost găsiți cu echimoze și vânătăi.

Raportul Consiliului de Monitorizare a subliniat și alte nereguli, cum ar fi condițiile insalubre din saloane, unde pacienții erau ținuți în paturi fără saltele sau lenjerie, deși astfel de obiecte existau în magazia spitalului. De asemenea, au fost descoperite alimente expirate, fapt ce a dus la amendarea unității medicale de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor cu 25.000 de lei.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews