Comisia Europeană a anunțat joi inițierea unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere către România, în legătură cu măsurile naționale care limitează libertatea participanților la piață de a stabili prețurile angro ale energiei electrice și gazelor, precum și a exporturilor de gaze.

Concret, România a implementat măsuri care obligă anumiti producători de energie electrică să contribuie cu veniturile ce depășesc un anumit prag de preț la un fond pentru tranziția energetică, și să vândă o parte din producția de gaze la prețuri fixe anumitor clienți. Comisia consideră că aceste reglementări contravin Directivei (UE) 2019/944 și Regulamentului (UE) 2019/943 privind piața internă de energie electrică, precum și Directivei 2009/73/CE referitoare la normele comune pentru sectorul gazelor naturale.

Comisia subliniază că aceste măsuri restricționează capacitatea producătorilor de energie electrică și gaze de a-și fixa liber prețurile angro, afectând astfel principiile fundamentale ale formării libere a prețurilor și comerțului transfrontalier pe piețele de energie.

România are la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele identificate de Comisie. În cazul în care răspunsul nu va fi satisfăcător, Comisia poate emite un aviz motivat.

Pe lângă această scrisoare, Comisia a decis să continue o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor printr-o scrisoare suplimentară de punere în întârziere, referitoare la restricționarea exporturilor de energie electrică și limitarea libertății participanților la piață de a-și stabili prețurile angro. Comisia consideră că aceste măsuri contravin articolelor 35 și 36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, având efecte echivalente unei restricții cantitative la export.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews