Titanicul, celebrul transatlantic care s-a scufundat în aprilie 1912, a petrecut mai bine de 112 ani în întunericul abisal al oceanului. La momentul naufragiului, vasul de 269 metri lungime s-a rupt în bucăți și a căzut în fundul oceanului, la aproape 3,8 km adâncime, aducând cu el peste 1.500 de pasageri și membri ai echipajului, conform relatărilor BBC.
În ciuda vizitelor ocazionale ale submersibilelor de mare adâncime și a misiunilor de salvare care au scos la suprafață mici artefacte, epava Titanicului a rămas relativ neperturbată, supusă unui proces continuu și lent de degradare. Imaginile recente ale unei expediții la epavă, situată la aproape 640 km sud-est de coasta Newfoundland, arată impactul devastator al mediului extrem asupra navei.
De la descoperirea epavei în 1985, imagini iconice cu prova Titanicului, cu balustradele sale distincte, au fost adesea prezentate. Totuși, scanările din 2022 au relevat faptul că balustrada începea să se îndoaie, iar vizita din 2024 a confirmat că o secțiune semnificativă a căzut complet. Aceste modificări vizibile sunt dovezi clare ale modului în care condițiile extreme din adâncurile oceanului contribuie la distrugerea rămășițelor navei.
Pe fundul mării, Titanicul este supus unor presiuni uriașe de aproximativ 40 MPa, de 390 de ori mai mari decât cele de la suprafață. Deși nu mai există goluri de aer în navă, ceea ce ar putea cauza implozii catastrofale, greutatea uriașă a navei contribuie la prăbușirea sa. Cele 52.000 de tone de oțel se depun pe fundul oceanului, creând o forță de răsucire care distruge structura navei. Misiunile submersibile recente au observat fisuri și crăpături mari în plăcile de oțel, cu punțile prăbușindu-se treptat.
De asemenea, Titanicul este victimă a proceselor de corodare accelerate de bacterii. Printre acestea se numără Halomonas titanicae, o specie de bacterie descoperită pe epavă care decompune fierul. Bacteriile producătoare de sulf se infiltrează în crăpăturile lipsite de oxigen și generează acid sulfuric care corodează metalul, facilitând degradarea continuă a navei.
O caracteristică interesantă observată de regizorul James Cameron în 2005 în timpul expediției sale a fost formarea unor „flori de rugină” elaborate în băile turcești ale Titanicului. Acestea au fost conservate neobișnuit datorită lipsei de oxigen în interiorul navei.
Fierul de pe Titanic nu doar că se corodează, dar și influențează mediul înconjurător. Fluxurile de rugină se răspândesc cu aproximativ 10 cm pe an și afectează sedimentele de pe fundul mării. Oamenii de știință estimează că Titanicul pierde între 0,13 și 0,2 tone de fier zilnic, iar în 280-420 de ani, fierul din prova navei s-ar putea dizolva complet.
Factorii de mediu, inclusiv curenții subacvatici, pot accelera distrugerea epavei. Deși nu sunt la fel de puternici ca cei de la suprafață, curenții adânci implică volume mari de apă care contribuie la procesul de degradare.
Sursă: BBC.com.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews