Necazul s-a abătut asupra unor oameni din satul Tărculeşti, comuna Gornet Cricov. Aceştia riscă să rămână fără case din cauza unei alunecări de teren activate în zonă ( rupere pe verticală cu o înălţime de aproximativ 10 mp, pe o lungime de aproximativ 350 de metri şi o lăţime de aproximativ 45 de metri). Suficient de mult încât să pună în pericol cele şase locuinţe şi să distrugă gospodăriile oamenilor, una dintre anexe fiind răsturnată.
Autorităţile au dispus efectuarea de urgenţă a unor expertize tehnice în vederea luării de măsuri pentru stabilizarea terenurilor. Totodată au hotărât, în funcţie de felul în care va evolua alunecarea de teren din zonă, evacuarea persoanelor, printre care şi un copil, şi mutarea acestora la căminul cultural din localitate.
În cadrul şedinţei extraordinare a CJSU , acestora li se vor pune la dispoziţie două din cele şase locuinţe modulare existente la nivel de Prahova. După evaluarea pagubelor din teren produse de alunecare, CJSU a solicitate un expert care să efectueze un studiu geotehnic. Acesta a precizat faptul că stabilizarea terenului în zonă presupune o investiţie extrem de costisitoare ( aproximativ 5,6 milioane de lei), soluţia identificată, pentru moment, fiind strămutarea proprietarilor ale căror locuinţe au fost afectate de alunecări.
foto ilustrativa