Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila și procurorii DIICOT Brăila au reținut un tânăr de 17 ani, acuzat de distribuirea de materiale pornografice cu minori și șantaj.

Pe 14 iulie, tânărul a postat pe rețelele sociale videoclipuri compromițătoare cu o victimă minoră, realizate în timpul unei relații cu aceasta. Pentru a șterge materialele și a înceta distribuirea lor, a cerut bunuri de valoare de la victimă, printre care bijuterii și un telefon mobil.

Pe 12 august, procurorii DIICOT Brăila l-au reținut pentru 24 de ore, iar pe 13 august, Tribunalul Brăila a decis arestarea preventivă a tânărului pentru 30 de zile.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews