Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat luni că partidul susține orice măsură propusă de Ministerul Finanțelor pentru reducerea cheltuielilor bugetare, chiar și dacă acestea vor fi „drastice și abrupte”. Stroe a subliniat că PNL așteaptă ca, în urma discuțiilor dintre premierul Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, să rezulte un plan concret de diminuare a cheltuielilor, plan care ar trebui finalizat până la 1 septembrie.

„PNL nu are nicio reținere să susțină măsurile necesare pentru reducerea cheltuielilor bugetare, chiar dacă acestea vor presupune amputări semnificative în buget”, a afirmat Stroe, menționând că partidul sprijină măsurile Ministerului Finanțelor pentru a adresa cheltuielile colosale ale statului.

El a adăugat că, în ciuda mesajelor alarmiste despre posibile majorări de taxe, creșterea încasărilor ANAF cu 20 de miliarde de lei față de anul trecut oferă motive de optimism pentru anul 2025. Stroe a asigurat că PNL îl susține în continuare pe ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, și că măsurile fiscale vor fi discutate și în cadrul partidului, precum și în coaliția de guvernare.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews