Ministrul Transporturilor se declara nemultumit de ritmul in care se desfasoara lucrarile la centura de ocolire a Comarnicului. Sorin Grindeanu spune ca oricum variantele de ocolire a Drumului National 1 nu sunt solutii suficiente pentru a rezolva traficul de cosmar de pe aceasta artera. Asa ca asteapta un studiu de fezabilitate pentru o eventuala autostrada pe ruta Comarnic – Brasov.
Lucrările pentru realizarea Centurii Comarnic au început în toamna anului 2023 și ar fi trebuit să fie terminate într-un an. Termenul de finalizare a fost amânat până în 2025.
Există un proiect în derulare și pentru Centura Bușteni – Azuga ce are termen de proiectare și execuție de 36 de luni.
Problema traficului de pe Valea Prahovei nu va fi rezolvată cu aceste variante de ocolire, este de părere Grindeanu.
În prezent este în lucru un nou studiu de fezabilitate pentru Autostrada Comarnic Brașov. În momentul de față se execută lucrările pentru studiul geotehnic.