Un planor a efectuat o aterizare forțată miercuri seară, în apropierea Gării Deva, accident soldat cu rănirea pilotului, un tânăr de 21 de ani. Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, incidentul a avut loc cu puțin înainte de ora 19:00, pe un lan de lucernă situat la câțiva kilometri de aerodromul Săulești, locul de unde planorul decolase și unde trebuia să se întoarcă.
Pilotul, care se afla singur în cabina de pilotaj, a suferit fracturi la membrele inferioare. Salvatorii i-au acordat primul ajutor la fața locului, după care l-au transportat, conștient și cooperant, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Deva. Starea exactă de sănătate a pilotului va fi determinată de medici, în urma asistenței medicale de specialitate.
Cauzele aterizării forțate urmează să fie investigate de instituțiile abilitate pentru a stabili cu exactitate circumstanțele care au condus la acest incident.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews