În fiecare an, pe 6 august, creștinii ortodocși prăznuiesc Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos. O sarbatoare importanta care are drept semnificaţie momentul în care apostolii s-au convins că Mantuitorul este fiul lui Dumnezeu.
Schimbarea la fata a Domnului este una dintre sarbatorile care au o semnificatie profunda pentru crestini, aceasta reprezentand momentul in care, aflați pe muntele Tabor, apostolii Mântuitorului, s-au convins că acesta nu este doar un proroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său.
Enoriașii au fost participat la slujba specifica acestei sarbatori.
În această zi, oamenii aduc la biserică struguri, faguri de miere, dar și alte roade ale pământului, pentru a fi binecuvântate.