Sursă foto: subversiv.info

Într-o încercare de a controla deficitul bugetar și de a fiscaliza veniturile obținute din meditații, Guvernul propune deduceri fiscale pentru părinții care își meditează copiii. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că această măsură va fi inclusă într-un pachet amplu de măsuri fiscale pregătit pentru anul viitor.

Premierul Marcel Ciolacu explică „De 50 de ani, în România se fac meditații și toată lumea își duce copiii la meditații, inclusiv fiul meu. Este timpul să închidem această discuție și să facem meditațiile accesibile pentru toată lumea. Părinții care câștigă mai puțin și clasa medie vor beneficia de deduceri din impozit pentru meditații, pe baza bonului fiscal primit de la profesor”, a declarat Ciolacu.

Facilitățile fiscale vor fi acordate pe baza bonului fiscal pe care copilul îl aduce acasă după meditații. Premierul a subliniat că deducerea se va aplica anual, ceea ce va duce la o sumă consistentă economisită de părinți.

Daniela Vișoianu, expert în educație, a subliniat că ideal ar fi ca elevii să nu aibă nevoie de meditații. Totuși, recunoaște că măsura propusă de guvern ar încuraja profesorii să fiscalizeze veniturile din meditații. „Un părinte nu își va putea deduce cheltuielile decât având un document fiscal valabil, deci se mută obligația de plată a taxelor către profesori”, a spus Vișoianu.

Președintele Federației Naționale a Părinților, Cătălin N Viorel Nan, consideră că deducerea este prea mică. „O reducere de 10% din impozitul de 10% înseamnă 170 de lei pe an, ceea ce este foarte puțin”, a comentat el.

Guvernul pregătește un pachet de măsuri fiscal-bugetare ce se vor aplica de la începutul anului viitor. Pachetul trebuie finalizat până la 1 septembrie și va fi prezentat Comisiei Europene în jurul datei de 15 octombrie. Deși Guvernul și-a asumat un deficit bugetar de 5% din PIB pentru acest an, Comisia Europeană estimează o valoare de 6,95%.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews