Sase note de 10 au fost luate in Prahova la concursul de titularizare. Potrivit rezultatelor afisate miercuri, la nivelul judetului, 380 de candidati au reusit sa obtina note mai mari de 7. Asta în timp ce 162 au fost punctati cu note sub cinci.
Ministerul Educației a publicat rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. La nivelul judetului Prahova, au fost 1020 de candidați înscriși, însă 184 au lipsit de la examen. Așa că au fost evaluate 836 de lucrări.
Șase candidați din Prahova au fost punctați nu nota maximă la titularizare în această sesiune.
Pentru a obţine statutul de titular, adică să fie angajați pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă. Pe posturile netitularizibile însă pot fi repartizați și candidaţii care au cel puțin nota 5 la ambele probe.
Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau online în data de 23 iulie, până la ora 21:00, și miercuri, 24 iulie, între orele 09.00 și 12:00. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 31 iulie. Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante va fi realizată în ședințele publice organizate de inspectoratele şcolare în perioada 1 – 6 august. În Prahova, aceste ședințe au loc pe 1 și 2 august.