Patru unitati de invatamant din Prahova au obtinut titulatura de ”scoala europeana”, la editia de anul acest a competitiei cu acelasi nume. Punctajul cel mai mare a fost obtinut de Colegiul Economic Virgil Madgearu din Ploiesti.
Aflată la cea de-a 19-a ediție (cu o întrerupere de doi ani provocată de pandemia de Covid-19), Competiția națională „Școală Europeană” și-a desemnat recent câștigătorii în urma evaluării dosarelor de candidatură depuse de unitățile de învățământ înscrise. La nivelul județului Prahova, patru unități de învățământ au fost câștigătoare. Este vorba despre Școala Gimnazială „Sfânta Vineri” Ploiești, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Ploiești, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” Ploiești și Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Ploiești, cel din urmă obținând și cel mai mare punctaj.
Astfel, de-a lungul anilor, Colegiul Economic Virgil Madgearu din Ploiești a fost implicat în diverse programe europene din domeniul educației și formării profesionale.
La ediţia din acest an, la nivel național s-au înscris 134 de unităţi de învăţământ preuniversitar din 38 de județe și din municipiul București. Dintre acestea, primele 104 primesc certificatul și trofeul „Școală Europeană”.