O femeie de 35 de ani a fost găsită moartă vineri într-o cameră de hotel din municipiul Pitești. Primele informații din ancheta deschisă de poliție indică faptul că pe corpul acesteia nu sunt vizibile semne de violență.
„În ziua de 5 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti au fost sesizaţi prin Serviciul Unic Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la faptul că în camera unei unităţi de cazare din municipiul Piteşti a fost găsită o persoană decedată. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Piteşti, constatând că persoana decedată este o femeie de 35 de ani, din judeţul Ilfov”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Argeş.
Primele verificări făcute de anchetatori arată că nu au fost descoperite urme de violenţă pe trupul femeii. Pentru stabilirea cauzei decesului urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, poliţiştii au deschis un dosar penal în care cercetările se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.