Un incendiu, alimentat de rafale puternice de vânt și caniculă, a distrus o casă și un local tehnic la periferia Atenei/ Flăcările, care nu au fost încă controlate, au devastat atât zone împădurite, cât și nelocuite, ceea ce a dus la evacuarea a două localități!
„Un nou incendiu izbucnește la fiecare zece minute de miercuri la prânz,” a anunțat Vassilis Kikilias, ministrul grec al Protecției Civile și Crizei Climatice.
Acest ultim incendiu dintr-o serie a izbucnit la periferia Atenei, devastând în principal zone împădurite și nelocuite, dar a ars și o casă și un local tehnic, determinând evacuarea a două localități.
Circulația rutieră a fost suspendată pe o autostradă principală care leagă Koropi de periferia sudică a Atenei. Ministrul grec a anunțat că acest incendiu, pe care pompierii nu au reușit încă să-l controleze, ar putea fi de origine criminală. Rafale violente de vânt alimentau flăcările, îngreunând intervenția pompierilor, însă nicio persoană nu a fost rănită.
„Am văzut mult fum în spatele casei noastre. Era foarte aproape de noi. A ocolit dealul și a ajuns în fața noastră,” a declarat pentru Reuters Anastasia Papadopoulou, o locuitoare din zona afectată.
Aproximativ 60 de incendii au izbucnit în Grecia în doar 24 de ore, dintre care 16 sunt încă active. Câteva sute de pompieri au fost desfășurați în lupta împotriva acestor focare.
Incendiile de pădure sunt frecvente în această țară mediteraneană, dar au devenit mai devastatoare pe măsură ce verile au devenit mai fierbinți și mai secetoase, un fenomen pe care unii cercetători îl leagă de schimbările climatice.
În regiunea Atenei nu a mai plouat de mai multe săptămâni.