Meteorologii au emis un cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat pentru ziua de 20 iunie. Valul de căldură se va intensifica în următoarele zone: Banat, Oltenia, Muntenia, inclusiv Prahova, sud-vestul Dobrogei și sudul Transilvaniei. Temperaturile maxime vor varia între 33 și 38 de grade Celsius, cu valori izolate în jurul a 39 de grade. Disconfortul termic va fi extrem, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Pe timp de noapte, temperaturile vor rămâne ridicate, situându-se în jurul valorii de 20 de grade, creând nopți tropicale în regiunile afectate.
Valul de căldură va persista și pe 21 iunie, afectând regiunile Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, precum și local în Oltenia și Muntenia. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 32 și 34 de grade Celsius, iar disconfortul termic va rămâne ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va fi aproape de pragul critic de 80 de unități în aceste zone. Pentru maine a fost emiscod galben de caniculă.
Autoritățile recomandă evitarea expunerii prelungite la soare, hidratarea corespunzătoare și folosirea mijloacelor de protecție împotriva căldurii. Persoanele vulnerabile, cum ar fi copiii, vârstnicii și cei cu afecțiuni cronice, trebuie să fie deosebit de atente în aceste zile de caniculă intensă.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews