Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca a găzduit în weekend Campionatele Balcanice de Judo pentru Juniori 4 – „U15”. Sportiva de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, Sonia Mare, a obținut medalia de bronz la categoria „44 kg”!
Sonia Mare, sportiva de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, a învins-o în primul meci pe Lucija Ivankovic apoi a pierdut în „sferturi” la Yagmur Ipec Akcay (Turcia), după care s-a impus în recalificări în faţa sportivelor Aleksandra Marinova (Bulgaria) şi Miray Pektas (Turcia) şi, în lupta pentru medalia de bronz, în faţa conaţionalei Mălina Lupa.
La Campionatele Balcanice de Judo pentru Juniori 4 de la Cluj-Napoca au participat 461 de sportivi din 10 ţări: Albania, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina, Cipru, Grecia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Republica Moldova, Turcia şi România.