Consiliul Județean Sibiu a precizat într-o postare pe Facebook că prima cabană montană construită în România se află în Sibiu, la 1.540 de metri altitudine
În 1880, a fost înființată „Siebenburgischer Karpatenverein” (SKV), o asociație dedicată construirii de poteci și refugii montane, promovării turismului în Carpați. Anul următor, în 1881, au fost construite patru cabane: cea de la Negoiu, „Poiana Tomii”, „Godeanu” și „Piscul Baciului”, oferind turiștilor locuri sigure de refugiu și înnoptat.
Primul traseu spre cabana Negoiu pornea dinspre Avrig, în direcția Poiana Neamțului – Bârcaciu. În zona Puha, a fost amenajată o potecă ce trecea peste Cascadei Șerbota și ajungea la poiana unde a fost construită „Casa de adăpost Șerbota”.
„Prima cabană a fost construită în 1881, din bârne etanșate cu lut și mușchi, iar acoperișul era din șindrilă. Datorită marelui aflux de turiști, în 1890 a fost construită o a doua cabană, mai mare, prima devenind locuința cabanierului. A funcționat până în 1937, când a fost construită cea de-a treia cabană, vizibilă și astăzi. Este cunoscută drept <cabana veche> sau <La Prici> și aici se află echipa de la Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu. Este amplasată la câțiva zeci de metri de cabana mare, dată în funcțiune pe 10 mai 1963”.
„Almanahul turistic”, ediția 1965, a arătat că „În anul 1880 se înființa la Sibiu cea dintâi asociație turistică din Carpați, iar în 1881 se construia pe Negoiu prima cabană românească”.
În numărul din 9 septembrie 1933 al ziarului „Cuvântul Poporului” se consemnează: „Cabana Negoiu e așezată pe o coastă între brazi, un loc într-adevăr pitoresc. De aici, priveliștea e splendidă și o mare parte din Ardeal ni se înfățișează, ca un șes întins”.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews