Vineri, 14 iunie a.c., în jurul orei 23:30, un echipaj de intervenție format din patru jandarmi ai Grupării Mobile Ploiești a fost solicitat de către Poliția municipiului Ploiești să intervină în centrul orașului. Un minor de 13 ani cerea insistent unui taximetrist să-l ducă în Boldești Scăeni. Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat că băiatul nu avea documente, bani sau telefon. El a declarat că locuiește cu tatăl său în Boldești și a venit în Ploiești la o cunoștință, neavând mijloace să se întoarcă acasă.
În urma verificărilor, s-a constatat că băiatul nu era raportat cu probleme în bazele de date. Deoarece nu știa numerele de telefon ale părinților, jandarmii au decis să-l ducă personal acasă. Minorul a fost predat tatălui său, care nu știa de deplasarea acestuia în Ploiești.
Această situație s-a încheiat cu bine, dar vine ca un avertisment pentru părinți, mai ales în apropierea vacanței de vară. Asigurați-vă că știți unde se află copiii dumneavoastră și că aceștia cunosc numerele de telefon ale membrilor familiei. Discutați cu ei despre riscurile plecării neanunțate și despre anturajele periculoase.
În caz de nevoie, solicitați ajutorul forțelor de ordine la dispeceratul unității: 0244.434594 sau, în situații de urgență, apelați 112.