Robert Constantin Alexandru a fost condamnat joi, 6 iunie, de judecătorii Tribunalului Iași, la 25 de ani și 4 luni de închisoare pentru uciderea soției sale, pe motiv că aceasta nu câștiga „suficient de mulți bani” din videochat.

„Instanța a admis în parte acțiunea formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă C.B. Obligă inculpatul să plătească părții civile C.B. suma de 20.000 de lei, cu titlu de daune materiale, și suma reprezentând echivalentul în lei al sumei de 50.000 de euro, cu titlu de daune morale. Constată că numita F.I.B. nu a formulat pretenții civile în cadrul procesului penal”, au transmis magistrații.

Robert Constantin Alexandru a intrat în vizorul anchetatorilor ieșeni în urmă cu câteva luni, după ce victima, Alina, a ajuns în comă la spital. După mai multe săptămâni de chin, tânăra din Iași, cunoscută drept model de videochat, a murit la Spitalul Clinic de Urgență „Prof.dr. Nicolae Oblu”, din Iași, unde era internată în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

Familia tinerei a susținut de la început că moartea femeii ar fi fost provocată de bătăile repetate pe care le-a primit de la Robert Constantin Alexandru, soțul ei.

După moartea tinerei, au apărut dovezi clare că aceasta era bătută cu brutalitate de soțul său, Robert Alexandru.

După ce Alina Alexandru a murit la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, apropiații acesteia au început să scoată la iveală dovezi clare pentru a demonstra bătăile pe care le îndura de la soțul ei, Robert Alexandru.

Colegele tinerei, care au avut acces la mai multe înregistrări video în care Alina era lovită în repetate rânduri de soțul ei, le-au făcut publice, pentru ca cel ce se face vinovat de moartea tinerei să ajungă în închisoare.

Este important de menționat că decizia Tribunalului nu este definitivă. Criminalul va face cel mai probabil apel.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *