Clădirile Spitalului Municipal Ploiești, care au risc seismic, ar putea fi consolidate. Unitatea sanitara ploiesteana, a anuntat municipalitatea, va beneficia de finanțare prin Programul Național de Investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino”.
Municipalitatea a anunțat că au fost incluse în programul Național de Investiții pentru consolidarea spitalelo, și clădirile, încadrate prin raport de expertiză în clasa de risc seismic I, aferente Spitalului Municipal Ploiești.
Programul este coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
În lista obiectivelor de investiții propuse spre finanțare se află și clădirile aferente unității sanitare ploieștene, listă care a fost aprobată.
Spitalul schuller a fost înființat în 1881. A funcționat inițial într-o casă particulară, pe strada Ștefan cel Mare, unde funcționează până în anul 1985 când este inaugurată clădirea spitalului din strada Rudului.