Sportivul secţiei de baschet a CSM Petrolul Ploieşti, Codruţ Dinu, a participat în perioada 31 mai – 3 iunie la cea de a 21-a ediţie a Basketball Without Borders (BWB) Europe, un program pe care NBA şi FIBA îl dedică celor mai promiţători 60 de tineri baschetbalişti de pe bătrânul continent.

Anul acesta, a 21-a ediţie a Basketball Without Borders (BWB) Europe a avut loc în Spania şi a beneficiat de prezenţa unor foşti jucători din NBA şi WNBA.

Sportivii au avut prilejul să participe la diverse antrenamente specifice, dar şi la diferite concursuri la finalul cărora au fost premiaţi de către organizatori.

Sportivul secţiei de baschet a CSM Petrolul Ploieşti, Codruţ Dinu a reuşit să câştige competiţia aruncărilor de „3 puncte”. A fost un concurs în genul celor organizate la „All Star Game”, în care, în prima rundă, toţi cei 30 de sportivi au avut câte 25 de aruncări din 5 poziţii diferite, iar primii 4 s-au calificat în finală. Codruţ Dinu a fost singurul român inclus în programul din acest an.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *