Program special la eliberarea actelor de identitate, in acest week-end. Prahovenii pot cere reinnoirea buletinului inclusiv in ziua de duminica. La nivelul Serviciului Public Local Comunitar de Evidenta a Persoanelor Ploiesti, ce are arondate, pe langa municipiul Ploiesti, si alte sapte localitati prahovene, aproximativ 7000 de cetateni au actele de identitate expirate.
Serviciul Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Ploiești va avea un program special de funcționare, în perioada 8-9 iunie 2024, în contextul alegerilor.
Astfel, cei care solicită reînnoirea buletinelor în aceste zile le vor primi mai repede decât în mod normal.
Doritorii trebuie să aibă pregătite toate actele necesare.
Serviciul Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Ploiești are în evidență aproximativ 245.000 de persoane cu domiciliul în Ploiești, Balta Doamnei, Berceni, Drăgănești, Dumnbrava, Gherghița, Gorgota și Puchenii Mari. În prezent, în jur de 7000 dintre aceștia au buletinele expirate. În ultimele două săptămâni reprezentanții SPCLEP Ploiești au emis și 100 de cărți provizorii de identitate pentru deținuți.