După 5 tentative nereuşite, baschetbalistele de la CSM Ploiești au reuşit să câştige titlul de campioane naţionale ale generaţiei 2006. CSM Ploieşti s-au impus cu 64-59 în finala cu ACS Dan Dacian Bucureşti!
Baschetbalistele de la CSM Ploiești, U18, generația 2006 au reușit să câștige partida jucată contra celor de la ACS Dacian Bucureşti, în finala campionatului. Asta deși au pornit cu șanse slabe, după două înfrângeri clare suferite de-a lungul sezonului regulat şi în condiţiile în care au lipsit, din motive medicale, două dintre jucătoarele de bază. Fetele însă au luptat și au câştigat cu 64-59 la capătul a 40 de minute în care nu le-au oferit nicio şansă adversarelor.
Astfel, CSM Ploiești a devenit campioană națională la U18.
Este un titlu naţional aşteptat şase ani, după cum spun reprezentanții clublului sportiv municipal Ploiești.