Scandal monstru după ce un deținut a fost lovit cu sălbăticie! 10.000 de lei, valoarea totală a sancțiunii

Oamenii legii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești au fost alertate ieri cu privire la un incident survenit în incinta penitenciarului din municipiul Ploiești. Conform informațiilor , un deținut ar fi fost supus unei agresiuni de către alți colegi de detenție.

CITEȘTE ȘI STIREA INIȚIALĂ Deținut rănit în Penitenciarul Ploiești- Familia bărbatului a blocat poarta Penitenciarului

Polițiștii s-au deplasat rapid la fața locului pentru a investiga situația. În urma cercetărilor preliminare, s-a stabilit că incidentul a avut loc în timpul unui conflict verbal spontan, apărut în contextul unui meci de tenis între deținuți. Conform relatărilor, un bărbat în vârstă de 28 de ani ar fi lovit cu pumnul în zona capului un alt deținut în vârstă de 38 de ani.

Victima agresiunii a primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând ulterior transportul la spital. De asemenea, aceasta a refuzat să depună plângere împotriva agresorului.

În contextul acestui incident, membrii familiei unuia dintre cei implicați s-au adunat în fața penitenciarului, manifestând un comportament recalcitrant. Pentru a restabili ordinea și liniștea publică, au fost solicitați jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, precum și jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi Matei Basarab Ploiești.

Operațiunea coordonată a autorităților a avut succes în calmarea situației. În urma intervenției, au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare totală de 10.000 de lei.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *